Cand slabi si tulburi sovaim
Cu duhul scurs de-atata rana
Printre franturi de suflet dibuim
De sus din cer o mana.
Despre comorile ascunse,
Ascunse-n lutul stramosesc
Cu ranile nevindecate prinse
In corpul omenesc.
Si-n seva sacra ne unim
Cu vesnicia subterana,
O lume-am vrea sa-nveselim
Dar in suflet nu-i decat o rana.
O comoara sufletesca
Parca apare iar la orizont
Sufletele noastre sa le-mpleteasca
Dar oare sa mai renasc, eu pot?
Doamne tinta a tuturor ravnelor mele,
Duma intr-un punct, o clipa sa m-ating de tine
Chiar daca suntem pe linii paralele
Ca axioma a geometriilor divine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu