A fost odata, ca niciodata....caci asa incep mai toate povestile..cu zane, printi, zmei si animale. Aceasta poveste a motanelului trist..este chiar o poveste adevarata.
Intr-o zi ploioasa de toamna, mi-am indreptat pasii , ca in fiecare zi spre gradinita. Pe strada, m-am intalnit cu mamica unui copil ce tinea pe umarul ei un pisic. O inteb asa-ntr-o doara, daca nu-mi da mie pisicul? Ea, nu ezita mult si mi-l dadu. Vazandu-l cum tremura de frig..l-am lipit cu dragoste la pieptul meu. Ajungand in dreptul bisercii ce poarta hramul"Sf. Constantin si Elena" pisicul a sarit de pe umarul meu sub o masina. L-am strigat dar s-a facut ca nu ma aude..am plecat mai departe si mi-am vazut de treburile mele. La intoarcere surpriza mare!!!!
Acest animalut a iesit de acolo si a inceput sa mi se jeluie "Miau..miau..miau..", parca ma ruga sa nu-l las acolo in ploaie. L-am luat iar in bratele mele si cu el pe umar am plecat acasa. Cum am ajuns mai intai l-am ospatat,asa ca pe un musafir , ca pe un oaspete ratacit la drum de seara. Dupa care l-am deparazitat, i-am oferit un culcus cald intr-o cutie de carton....si motanelului parca-i placuse tratatia mea.. Prinsese curaj dupa somnicul avut si incepuse joaca cu mine...eram si eu si el fericiti!
Au trecut multe zile petrecute impreuna, am avut chiar impresia ca-i place locuinta noua in care nimerise. Nepotica mea Georgiana, chiar se amuza in fiecare zi cu el, era un priten de nadejde si pregatea fel de fel de jucarii pentru el. Absorbit de nou, de noi doua , uitase de fratii ce zaceau acum pe strada ca niste hoinari. In fiecare zi era o bucurie imensa in casa noastra. Instictul nu te insala niciodata...chiar il iubeam si ne iubea si el in modul lui stiut numai de el. Din iubirea ta sincera poti darui iubire unei alte fiinte mai necajite decat tine, numai sa vrei tu. Ce te faci cand proprii tai copii te uita de tot? E o jale si-o tristete imensa in adancul sufletului tau. La urma urmei fiecare dintre noi a crescut copii si stie cat de greu se cresc? Este absurd sa auzi asa ceva, dar...si mai grav, vedem cu ochii nostri la stiri, cate se intampla ?
Am sa-mi continui povestea despre pisicul meu. Intr-o zi, fara sa fiu atenta si fara sa vreau, motanul a iesit pe usa-afara dupa mine. Plecam sa ridic un pachet cu portocale , sosit din GRECIA, de la copilasii mei ce ma iubesc foarte mult. L-am lasat sa se plimbe si el pe holul blocului..si? cand m-am intors nu mai era nicaieri. Trebuia intreprins ceva ca sa-l gasesc...si impreuna cu Georgiana am inceput cautarile. Zadarnica mi-a fost cautarea, fusese inchis intr-un pod, iar a doua zi a fost dus cat mai departe de casa.Cata cruzime! Cata nesabuinta! Cata lasitate! Cata nefericire in sufletele noastre!!
Citeam pe fata nepoatei o tresarire continuaa a ochilor, lacrimi amare se prelingeau din cei doi ochisori nemangaiati. Era toata ca o marmora, pe care n-o mai inmuia nimic. I-am propus sa cautam altul a doua zi, fiindca mai avea si alti fratiori. Nu a mai dorit, prefera sa indure orice consecinte decat sa-mi accepte propunerea mea. Oare atat de mandra sa fi fost...sau durerea si dragostea fata de el sa fi fost mult mai puternica? Parea ca nici n-a auzit ce i-am spus eu si a schimbat vorba, ca sa ocolim aceasta durere mare.
M-am cufundat intr-un fotoliu si am ramas si eu inerta multa vreme.....
Ce crede-ti ca mi s-a intamplat astazi dragii mei? O minune mare! Dupa atata timp pisicul mi-a iesit in cale, tot in fata unei biserci, dar nu aceea de unde eu il luasem atunci acasa. S-a apropiat de mine speriat...mi-a dat labuta firava sa i-o mangai si s-a urcat iar pe umarul meu. Era mult mai agitat ca inainte, mai abatut, mai intristat. Nu as putea spune ce mila mi-a fost? E greu de descris in cuvinte ce s-a intamplat atunci cu sufletul meu? M-am intors spre casa bucuroasa si fara graba, am spalat-o iar, am ospatat-o cum se cuvine si sunt tare mandra c cineva acolo sus ne iubeste pe amandoua. Cand se va intoarce nepotica de la tara, cu siguranta o sa se bucure si ea foarte mult. Prinsa intre aceste fiinte adorabile , n-o sa ma mai simt niciodata singura....mai ales ca o fiinta la fel de adorabila ma asteapta si ma iubeste si mai mult, acolo undeva departe. Impreuna vom depana firul amintirilor si niciodata nu ne vom simti mai bine, ca acum si ca niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu